Noul Consiliu Director al Institutului de Studii Financiare (ISF)

8 August 2019

 

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a numit noul Consiliu Director al Institutului de Studii Financiare (ISF).


Începând de astăzi, Consiliul Director al Institutul de Studii Financiare (ISF) are următoarea componență: Călin Rangu-Președinte, Valentin Ionescu-Vicepreședinte, Alexandru Ciuncan, Vasile Neagu, Cătălina Sava, Mirela Antohi, Dragoș Hasegan-Membrii. Membrul fondator al ISF este Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar membrii simpli sunt asociaţii reprezentative din domeniul financiar: Uniunea Naţională a Societăţior de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR), Asociația de Drept al Asigurărilor din România (ADAR), Asociaţia Română de Actuariat (ARA), Organizatia Profesioniștilor  Pietei de Capital (OPPC), Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF), Asociația pentru Promovarea Asigurărilor  (ApPA). 
Misiunea Institutului de Studii Financiare (ISF) este studierea fenomenelor și mecanismelor financiare în vederea identificării nevoilor viitoare, a formării, specializării și evaluării profesionale continue a personalului din cadrul sistemului financiar nebancar, în conformitate cu deciziile ASF și standardele europene. 
Un prim rol al ISF este obiectivul fundamental de a identifica tendințele, de a profesionaliza personalul aferent meseriilor din piața financiară, de a susține activitatea ASF în aplicarea cadrului legal. 
ISF a dezvoltat conceptul centrelor de evaluare profesională pe lângă examinarea clasică. 
Un al doilea rol deosebit de important al ISF este cel de asigurare a calității formării profesionale obligatorii. 
Pe piață sunt mulți furnizori de cursuri pe care ISF îi sprijină. ISF păstrează atributul certificării, al examinării finale.
Un al treilea rol al ISF este de furnizare de cursuri facultative, având un corp de lectori cu mare experiență, mulți experți internaționali. Se oferă atât cursuri de specialitate, cât și de soft-skills, de formare umană ca parte a învățării de-a lungul întregii vieți.
Al patrulea rol este cel al cercetării științifice, publicând  propriul Indicator de Stabilitate Financiară (ISF) în Revista de Studii Financiare (RSF) alături de articole știinţifice și opinii ale specialiștilor pieței.
Un al cincilea rol este cel al implicării sociale, prin acțiuni de educație financiară, CSR, organizare de evenimente, conferințe alături de mediul academic sau asociațiile de specialitate.
Al șaselea rol, este cel al reprezentării internaționale și parteneriat cu mari institute sau organizații internaționale. ISF este membru, inclusiv prin prezență în board-ul organizației, 
la EFICERT - Organizația Europeană de Certificare Financiară, cea care definește standardele sectoriale în domeniul non-bancar. De asemenea ISF este partener activi cu LOMA din USA - cea mai mare rețea internațională de formare profesională în asigurări, cu CISI din UK - care asigură certificările necesare pe piața de capital, plus multe alte parteneriate.
 
Călin Rangu, Președintele desemnat al ISF este dublu licențiat în economie și inginerie, doctor în rețele neuronale aplicate în procesarea seriilor financiare, absolvent MBA în domeniul financiar-bancar, lector universitar, lector MBA. Ocupă în prezent poziţia de director al Direcției de Control si Supraveghere Intermediari, Conduită și Scheme de Garantare, anterior a fost director pentru Protecția Consumatorilor, în cadrul ASF. Este vicepreședinte al comitetului ITF din cadrul Autorității Europene de Asigurări și Pensii Private (EIOPA), presedinte al grupului de dialog pentru Protecția Consumatorilor de pe lângă ASF, membru în bordul EFICERT. Are experiență în management, sistem financiar-bancar, riscuri operaționale, servicii IT și financiare, produse și tehnologii, securitate informatică, lucrând  peste 25 de ani in sectorul financiar-bancar, anterior fiind director / CIO în Banca Națională a României și Raiffeisen Bank, director general al filialei românești a Raiffeisen Informatik Austria Group, director proiect POSDRU IBR. A publicat peste 150 de articole, și două cărți, fiind organizator sau vorbitor la conferințe românești majore legate de sectorul financiar-bancar, IT și securitate informatică, managementul riscului operațional, și multe altele.

Valentin Ionescu, Vicepreședintele ISF, în prezent Director al Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul ASF. A activat timp de 18 ani în diverse companii private din țară și străinatate, în domeniul investițiilor în piața de capital. A ocupat în cadrul ASF poziția de Director al Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară. A mai ocupat funcția de Director al Direcției de Supraveghere Integrată (2013 - 2014) si de Director ai Direcției Autorizare Reglementare Asigurări (2017-2019). Activitatea profesională mai include poziții precum cea de Director General al Bursei de Valori București, de Membru în CA la Sibex, SIF Moldova (2012 - 2013) și de Președinte CA al Depozitarului Central, dar și experienţă internaţională - Euro Invest Bank Gmbh Austria (Head of Sales, 2009 - 2010) şi Wood&Co Cehia (Senior Sales Trader, 2007-2009). Domnul Valentin Ionescu a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț, are un MBA de la CNAM Paris și un Certificat în Finanțe de la George Town University US.
Este membru activ în diverse comitete ale ESMA și EIOPA. Participă ca invitat la ședintele CNSM.

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

Proiectul CertIDD – un nou proiect educational pentru piaţa de asigurări

Institutul de Studii Financiare anunță finalizarea celui de-al patrulea proiect educațional pentru piața de asigură...see all

Revista de Studii Financiare

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul ...see all

Master de tehnici actuariale

The Insurance Distributor Manual has been published

The Institute of Financial Studies and specialists in the insurance market have developed and published the Insurance Di...see all

ISF - Accredited Training Partner of CISI

Actiune plantare - editia a doua

ISF organizeaza vineri 29 martie 2019  a doua editie a actiunii de ecologizare a padurilor, urmand astfel sa plante...see all

Ectranz

COMUNICAT DE PRESA - CONFERINȚA EUROPEANĂ A SERVICIILOR FINANCIARE

Bucureşti 25 martie  2019   Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar ...see all

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și