DEZBATEREA PUBLICĂ – PROTECȚIA CONSUMATORILOR PRIN EDUCAȚIE FINANCIARĂ

30 March 2017

ASF, împreună cu Universitatea Al. I. Cuza Iași și Institutul de Studii Financiare organizează în data de 30 martie, 09:30-12:30 în Aula UAIC dezbaterea cu tema: Protecția consumatorilor prin educație financiară.

La acest eveniment au fost invitați să participe reprezentanți ai entităților financiare reglementate, reprezentanți ai mediului universitar, specialiști în domeniul educației sau în domeniul financiar, media.

Agenda:

09:30 Cuvânt de deschidere – Mihaela Onofrei, Prorector UAIC și Mișu Negrițoiu, Președinte ASF

  • Sergej Simoniti, Agenţia de Supraveghere a Asigurărilor, Slovenia
  • Temă de discuție inițiată de dl. Cornel Coca Constantinescu, Prim-Vicepreședinte ASF – Rolul educaţiei financiare în protecţia consumatorului de servicii financiare
  • Temă de discuție inițiată de dl. Mircea Ursache, Vicepreședinte ASF – Dezvoltarea durabilă a pieței de capital în baza unei educații financiare moderne
  • Temă de discuție inițiată de dna. Gabriela Boca, membru Consiliu ASF – Importanța educației financiare timpurii
  • Temă de discuție inițiată de dl. Albin Biro, membru Consiliu ASF – Lipsa educației financiare poate frâna creșterea piețelor financiare nebancare?
  • Temă de discuție inițiată de dl. Gheorghe Marcu, membru Consiliu ASF – Informarea corectă a consumatorului – instrument de educație și protecție

Pauză de cafea

  • Temă de discuție inițiată de dl. Adrian Mitroi – Comportamentul vânzătorului și al consumatorului de produse financiare – importanța educației financiare în dinamica întâlnirii cererii cu oferta de produse și servicii financiare
  • Temă de discuție inițiată de dl. Călin Rangu (ISF) – De la educație financiară la formare profesională
  • Temă de discuție inițiată de dl. Radu Toia (ASF) – Adaptarea educației financiare la nevoile populației

Cuvânt de închidere – Mișu Negrițoiu, Președinte ASF

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

Proiectul CertIDD – un nou proiect educational pentru piaţa de asigurări

Institutul de Studii Financiare anunță finalizarea celui de-al patrulea proiect educațional pentru piața de asigură...see all

Revista de Studii Financiare

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul ...see all

Master de tehnici actuariale

The Insurance Distributor Manual has been published

The Institute of Financial Studies and specialists in the insurance market have developed and published the Insurance Di...see all

ISF - Accredited Training Partner of CISI

Actiune plantare - editia a doua

ISF organizeaza vineri 29 martie 2019  a doua editie a actiunii de ecologizare a padurilor, urmand astfel sa plante...see all

Ectranz

COMUNICAT DE PRESA - CONFERINȚA EUROPEANĂ A SERVICIILOR FINANCIARE

Bucureşti 25 martie  2019   Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar ...see all

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și