Conferința „Asigurările auto şi siguranța în trafic în era digitală”

24 October 2019

 

Tehnologiile digitale joacă astăzi un rol central în dezvoltarea economiei mondiale.  Industriile auto şi cea a asigurărilor nu fac excepție de la acest proces istoric, denumit de specialiști „cea de-a patra revoluție industrială a omenirii”.

 

Pentru domeniul asigurărilor, digitizarea activităţilor a dus la dezvoltarea de proceduri interne în scopul automatizării proceselor, mai ales ţinând cont  de  scopul  fundamental  al digitizării, care la acest moment este reprezentat de sporirea accesului la informaţie şi de îmbunătăţirea conservării acesteia. Pasul următor – digitalizarea activităţii - presupune posibilitatea ca un asigurător să poată implementa proiecte complexe, de anvergură, prin folosirea de resurse reduse din punct de vedere al costurilor, concomitent cu menţinerea portofoliului de clienţi. Este doar o problemă de timp până când folosirea tehnologiilor digitale atât în domeniul asigurărilor auto, cât şi a evaluării despăgubirilor vor deveni un standard, în contextul în care viteza şi modul de implementare a acestora se vor concretiza în parametri reali de realizare.

 

În acest context, BAAR - Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și ISF - Institutul de Studii Financiare au plăcerea să vă invite la Conferința „Asigurările auto şi siguranța în trafic în era digitală” organizată în data de 24 octombrie 2019, începând cu ora 9:00 la Hotel Novotel, din București.

Evenimentul reunește specialiști din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, reprezentanți ai pieței asigurărilor și ai instituțiilor specializate ale statului.

Temele de dezbatere propuse invitaților sunt:

  •  AI, telematics şi tehnologii de tip blockchain – impact asupra asigurărilor auto
  • Noile tipuri de vehicule (e-trotinete, maşini autonome, e-biciclete) şi protecţia participanţilor în trafic
  • Digitalizarea în procesele operaţionale ale asigurătorilor auto
  • Interconectarea bazelor de date – potenţial avantaje pentru consumatorul de asigurări
  • Indicatori de performanţă în siguranţa traficului (Raportul ETSC din iul 2019)
  • Daunele cu elemente de extraneitate – provocări operaţionale şi legislative
Inscrieri, informații și RSVP: Razvan Ioniță, Responsabil Marketing și Evenimente ISF, 0735671224, razvan.ionita@isfin.ro
 


    
 

08.30 - 09.00 Welcome coffee


09.00 – 09.30 Cuvânt de deschidere

Mădălin Roșu - Președinte Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România

Florin Golovatic -Director Direcția Supraveghere și Control Autoritatea de Supraveghere Financiară

Adrian Marin - Președinte UNSAR - Piața asigurărilor din România

 

09.30 -11.30 Secțiunea I - Asigurările auto și siguranța rutieră
Moderator: Constantin Rudnitchi, RFI

Prezentări

 

Panel interactiv

Mădălin ROȘU - Președinte, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România
Alexandru CIUNCAN - Director General UNSAR
Comisar Șef de Poliție Bogdan CHIRIAC - Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității - IGPR
Costin TĂTUC - Tatuc Serv Consulting
Mihaela CÎRCU - Project Manager, Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor
Maria BOGHIAN-GANEA – Director Adjunct Asisoft

 

11.30-12.00     Pauza cafea

12.00-14.00 SECȚIUNE II  - Digitalizarea Asigurărilor Auto
Moderator: Constantin Rudnitchi, RFI

Prezentări

  • Călin MATYE -CEO DAS Germania - Dellen Ausbeulservice GmbH  
  • George COJOCARU- Project Manager DAS Germania - Dellen Ausbeulservice GmbH 
  • Marcel DURAN – Director IT - Audatex
  • Ion MOISE - CEO eClaims Assistance
  • Răzvan POPESCU – Responsabil Automatizari Inteligente Ernst & Young

 

Panel interactiv

Cătălin CAMPEANU- Director General Adjunct, Institutul de Studii Financiare

Victor ȘRAER- CEO Otto Broker

Răzvan PAVEL - CEO AutoDNA

Valeriu FILIP-  Responsabil proiecte tehnice i-Tom Solutions

Sorin GRECEANU - Director general BAAR

 


 

             

      

                                                                         

 

 

 
 

Mădălin ROȘU
Președinte
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - BAAR
Domnul Mădălin Roșu este în prezent membru al consiliului de administrație al uneia dintre cele mai mari companii de asigurări din România, Omniasig VIG. Coordonează acțiunile, litigiile, operațiunile și diviziile de dezvoltare digitală la Omniasig. Înainte de a se alătura companiei Omniasig, a lucrat ca director de reclamații la Generali. Are peste 18 ani de experiență în domeniul asigurărilor, cea mai mare parte a timpului în revendicări. Activează în mai multe entități din domeniul asigurărilor din România, cum ar fi UNSAR, unde acționează în calitate de responsabil al secțiunii de asigurări auto. Începând cu anul 2017 este și președintele Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR). De asemenea, este implicat la nivel european în activitățile legate de asigurări și este membru al echipei de acreditare în EFICERT (European Financial Certification Organization). Își împărtășește cunoștințele și oferă sprijin în România, unde, de exemplu, a acționat în trecut ca lector în Institutul de Management al Asigurărilor. De asemenea, el a definit standardul ocupațional pentru inspectorii de revendicări.

 

Adrian MARIN
Presedinte, UNSAR
CEO, Generali Romania

Domnul Adrian Marin s-a alaturat echipei Generali in 1996 ca underwriter si a detinut ulterior numeroase pozitii de management in interiorul companiei, de la subscriere pana la daune, acumuland astfel o experienta aprofundata a proceselor-cheie ale unei companii de asigurari. In 2008 a fost numit in Directorat, ca Director Executiv, iar din 2011 a preluat pozitia de CEO al Generali Romania. Incepand cu 2014, Adrian Marin a devenit si Presedinte al Consiliului de Supraveghere al Generali Pensii. Datorita unei implicari active si indelungate in cadrul Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania, in 2016 a fost ales in functia de Presedintele al acesteia.

 

 

Florin GOLOVATIC
Director Direcția Supraveghere și Control
ASF

Domnul Florin Golovatic este Directorul Direcției Supraveghere și Control, Sectorul Asigurări - Reasigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară din România. El ocupa această poziție, în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, din aprilie 2015, fiind responsabil cu coordonarea supravegherii societăților de asigurare-reasigurare din Romania. Și-a început cariera în domeniul bancar și a acumulat o vastă experiență atât în domeniul financiar cât și cel al asigurărilor in cadrul unei societati de audit si consultanta (KPMG), unde a lucrat mai mult de 12 ani. În 2010 s-a alăturat unei societăți de asigurare românești, parte a unui grup internațional (UNIQA), ca CFO, iar in perioada 2011-2014 a ocupat funcția de CEO/Director General al acestui asigurător. Este absolvent al Academiei Române de Studii Economice - Facultatea de Finanțe, Bănci și Contabilitate. Este expert contabil și auditor financiar, membru al  Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, al Camerei Auditorilor Financiari din Romania și membru al Asociației Contabililor Autorizați din Marea Britanie (ACCA).

Sorin GRECEANU
Director General
BAAR

Domnul Sorin GRECEANU este Director General al BAAR şi Membru în Consiliul Director al Institute for European Traffic Law – IETL. Experienţă de peste 20 ani în domeniul asigurărilor auto, în mare măsură în cadrul BAAR şi FPVS – director general al FPVS timp de 10 ani. Din 2008 este reprezentant al Regiunii Sud Est Europene al fondurilor de garantare/organismelor de compensare din Spațiul Economic European și membru al Consiliului Director al Acordului între organismele de compensare și între fondurile de garantare şi membru al Grupului de Lucru pentru organismele de compensare și pentru fondurile de garantare. A tradus, împreună cu Mihai Weber, din limba germană în română, cartea „Schadensverteilung bei Verkehrsunfällen” – „Răspunderea în accidentele rutiere” scrisă de autorii Bernd Christian Splitter și Paul Kuhn, publicată în România, în anul 2009 și a elaborat, împreună cu Mihai Necrelescu, în calitate de coautor „Ghidul pentru soluționarea daunelor morale”, publicat în 2012 în România.

 

Cătălin CÂMPEANU
Director general adjunct
Institutul de Studii Financiare

 Manager cu experienta in domeniul instruirii, dezvoltarii personale si resurselor umane, cu abilitati in dezvoltare organizationala, negociere, planificare de afaceri, relatii internationale si relatii de munca. Este absolvent al unui program de master specializat in psihologie organizationala si managementul resurselor umane la Universitatea Bucuresti


Mihaela CÎRCU
Project Manager
Asociația pentru Promovarea Asigurărilor

Mihaela CÎRCU este Secretar General în cadrul APPA-Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor – ONG-ul care a dezvoltat primele campanii naționale de informare si educare a consumatorilor - și totodata Director de Dezvoltare al XPRIMM, o companie romaneasca de media specializată in industria de asigurări din CEE si SEE. Mihaela are o experiență de 15 ani în domeniul asigurărilor și pensiilor private în Europa Centrală și de Est. Absolventă a Academiei de Studii Economice București, Mihaela este, de asemenea, licențiată CII – Chartered Insurance Institute din Marea Britanie.

Valeriu FILIP
Responsabil proiecte tehnice
iTom Solutions

Domnul Valeriu Filip este pasionat de IT, pasiune care l-a motivat, printre altele, sa devina antreprenor. Intr-o cursa cu mediul de afaceri romanesc si international, a fondat pe parcursul a aproape 20 de ani, mai multe companii pe zona de tehnologie. Are o experienta vasta in domeniul asigurarilor, printre care amintim de colaborarea cu BCR Asigurari-Omniasig si o amprenta semnificativa asupra noului sistem AIDA din cadrul BAAR.Cel mai recent proiect dezvoltat are o componenta de analiza foto-video bazata pe inteligenta artificiala, proiect cu larga aplicabilitate in numeroase domenii, inclusiv in zona financiar-bancara.Îi place să fie în preajma oamenilor și să lucreze cu oamenii. Scopul său este de a construi produse care rezolvă probleme din lumea reală, aspect care se regaseste in toate produsele i-Tom.

 

Victor Sraer
Director general
Otto Broker

Domnul Victor Șraer are 40 de ani si este fondator și director general Otto Broker. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale – Academia de Studii Economice București și numeroase cursuri interne și internaționale în domeniile Comunicare, Management și Vânzări. Are o experiență de peste 18 ani în domeniul asigurărilor, începând din decembrie 2011 este membru al Consiliului Director al UNSICAR. În 2001, la vârsta de 23 de ani, domnul Șraer e fondator Otto Broker.
Otto Broker este, în prezent, cel mai mare angajator din brokerajul în asigurări din România, cu o echipă de peste 115 oameni. Compania derulează operațiuni în brokeraj de asigurari retail și corporate. Otto Broker a creat un model de business de succes pentru vânzarea asigurărilor retail în centre comerciale, iar in sectorul asigurarilor pentru companii a dezvoltat o echipa specializata in asigurari de credit comercial, garantii contractuale si optimizari de programe de management al riscurilor asigurabile.

Comisar Șef de Poliție Bogdan CHIRIAC
Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității - IGPR

Domnul Chiriac Bogdan, Comisar de Poliție în cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității - I.G.P.R., este licențiat în sociologie și psihologie,cu master în Analiza și gestiunea conflictelor și în Comunicare și relații publice. Domnul Comisar de Poliție s-a implicat în activitatea de cercetare și prevenire a criminalității din anul 2006, contribuind la realizarea mai multor studii privind siguranța rutieră, inclusiv toate edițiile anuale ale Buletinului Siguranței Rutiere. Totodată, domnul Chiriac a contribuit la realizarea numeroase cercetări și studii elaborate în activitatea I.C.P.C. - criminologice, psiho/sociologie organizatională, comunicare organizațională etc.

 

Costin TĂTUC
Tătuc Serv Consulting

 Pasionat de automobile, domnul Costin Tătuc a urmat cursurile Liceului Auto din orasul natal, Ploiesti. Apoi, absolvit facultatea de drept si a devenit politist, alegandu-si ca specialitate circulatia. In cei peste 25 de ani de cariera in politia rutiera, a parcurs toate etapele, de la agent la comisar sef, ajungand director adjunct in Directia rutiera din cadrul IGPR, pozitie de unde s-a pensionat. Este specialist in siguranta rutiera, calitate in care si-a adus contributia la realizarea unor importante proiecte educative si de informare a participantilor la trafic. In prezent este colonel in rezerva si activează in calitate de consultant.

 

Valentin Moroeanu
Managing Associate Zamfirescu Racoți Vasile & Partners

 

Valentin Moroeanu este specializat în litigii, aria de expertiză fiind reprezentată de litigiile cu specific bancar și de cele din domeniul asigurărilor. În materie de litigii cu specific bancar, Valentin a reprezentat cu succes interesele unor bănci de renume  cum ar fi : Banca Transilvania, UniCredit Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Credit Europe Bank. Valoarea litigiilor gestionate de Valentin în materie de drept bancar și de protecție a consumatorilor depășește suma de 300 milioane Eur. În materia asigurărilor, Valentin colaborează în mod obișnuit cu principalii jucători pe piața din România, reprezentând interesele unor companii precum : Allianz Țiriac, Asirom, Generali Asigurare Reasigurare, Groupama Asigurări, Omniasig și Uniqa Asigurări. Valoarea cumulată a litigiilor gestionate de Valentin în domeniul asigurărilor, depășește suma de 50 milioane Eur.

 

Calin Matye
General Manager
Das - Dellen Ausbeulservice Germania

Domnul Calin Matye este în prezent General Manager la compania DAS - Dellen Ausbeulservice GmbH . Născut in Timișoara in anul 1969, din anul 1990 a plecat in Germania, unde a început  sa lucreze  la Service Nagl Automobile 10 ani , unde a reușit sa realizeze ceea ce  exista astăzi . In anul 2000 a pus  bazele  companiei DAS - Dellen Ausbeulservice GmbH , o firma recunoscuta la nivel mondial. A coordonat in calitate de Manager General activitatea  de reparații PDR in USA , Australia, Mexic , Africa de Sud si aproape toată Europa. In prezent coordonează activitatea unui număr de aproximativ 200 de tehnicieni DAS.

 

Răzvan POPESCU
Head of Inteligence Automotion
EY

 

Razvan s-a alaturat EY in urma cu 12 ani, imediat dupa absolvirea facultatii de Informatica Economica, din cadrul ASE Bucuresti. In tot acest timp a acumulat experiență în domeniul consultanței si tehnologiei, cu focus pe transformare digitala si optimizare de procese in companii din domeniul bancar, asigurari si energie.Razvan a contribuit la crearea si dezvoltarea uneia dintre cele mai mari si experimentate echipe de Automatizare Inteligenta din regiune, coordonand in acest moment peste 60 de consultanti si dezvoltatori cu experienta in RPA, OCR, Chatbots, Machine Learning si automatizare Infrastructura Cloud.În plus, Razvan coordoneaza EY wavespace lansat in Romania in Noiembrie 2018, un program global de inovare care isi propune sa identifice si sa dezvolte alaturi de colegii din EY, de parteneri si de clienti solutii inovative bazate pe tehnologii emergente, precum Inteligenta Artificiala, Blockchain, RPA si altele.

 

George COJOCARU
Project manager
Das - Dellen Ausbeulservice Germania

 

Domnul George Cojocaru este Project Manager –Romania la compania DAS - Dellen Ausbeulservice GmbH.  Este absolvent al Institutului de Petrol si Gaze - IPG Ploiești, a început activitatea in OMW Petrom  din 1978  si  are peste 25 ani de experiența in domeniul asigurărilor din Romania, ocupând funcții de conducere in vânzarea produselor de asigurare. In prezent este General Manager la compania  RTD Asig Agent de Asigurare SRL , care este intr-un parteneriat de colaborare cu societatea Destine  Broker de Asigurare Reasigurare SRL. Își împărtășește cunoștințele și oferă sprijin în România pentru a oferi soluții privind desfășurarea in cele mai bune condiții a activității de vânzare a produselor de asigurare Mai recent, îşi dedică timpul cercetării in privința minimizării costurilor prin implementarea soluției de reparații PDR .

 

Alexandru CIUNCAN
Director general
UNSAR

Domnul Alexandru CIUNCAN are o experiență de peste 15 ani în domeniul asigurărilor și pensiilor private în Europa Centrală și de Est, cu expertiză în zona de  market conduct, reglementare, protecția consumatorului, media și jurnalism financiar. Începând cu septembrie 2018, Alexandru ocupă poziția de Director General al UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România. De asemenea, intre 2013 si 2018, Alexandru a fost membru al IRSG și al OPSG, cele două grupuri de Stakeholderi din cadrul EIOPA - Autoritatea Europeană de Supraveghere în Asigurări și Pensii Ocupaționale, participând la elaborarea și dezbaterea unor acte legislative cu impact pe termen lung asupra industriilor asigurărilor și pensiilor private.  În același timp, Alexandru a deținut funcțiile de Secretar General al APPA - Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor – ONG-ul care a dezvoltat primele campanii naționale de informare și educare a consumatorilor - și de Managing Partner al XPRIMM, o companie românească de media specializată în industria de asigurări din CEE și SEE. Alexandru CIUNCAN a urmat cursurile Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice București, deține un Certificat Profesional în Management (OPEN University Business School, UK) și este licențiat PMP-Project Mangement Professional și ACP-Agile Certified Professional (Project Management Institute, USA).

 

Marcel DURAN
Director IT
Audatex

 Domnul Marcel Duran are o experienta de 10 ani in implementarea si dezvoltarea solutiilor de digitalizare si transformare a proceselor din industria asigurarilor auto. In prezent este Directorul IT & SD al companiei Audatex Romania & SEE  cu rolul de a coordona proiecte locale cat si internationale avand ceritificari in domeniul IT precum Project Management, Business Analysis, ITIL, Change Management si OMG Business Process Modeling Expert.

 

Ion Moise
CEO
eClaims Assistance

 De profesie inginer auto, Ion Moise este un specialist recunoscut in piata asigurarilor , cu o experienta de peste 20 de ani in domeniul regularizarii daunelor. In cariera sa a ocupat diverse pozitii de conducere in cadrul unor companii de asigurari din piata , ultima dintre acestea fiind cea de Sef Serviciu Daune la Generali Asigurari, in perioada 2002-2007, in cadrul careia a implementat unul din primele servicii din Romania de administrare digitala a daunelor denumit “claims online”. Incepand din 2007 isi conduce propria afacere in calitate de Director General al eClaims Assistance, firma specialiaza in servicii de regularizare a daunelor si asistenta rutiera. Este autorul unor apreciate prezentari si luari de cuvant in calitate de lector la diverse seminarii si conferinte interne si internationale.

Răzvan PAVEL
CEO
AutoDNA

Inginer auto cu o experiență în asigurări de 20 de ani, din care 10 ani în funcții de top management la companii importante din domeniu. Acum 11 ani Răzvan Pavel a făcut trecerea către antreprenoriat și activează atât în domeniul asigurărilor online, cât și în altele, conexe. El este cel care gestionează segmentul de asigurări vândute prin emag.ro, spre exemplu. Sunt de menționat:acțiunile derulate prin ONG - motoADN - prin care dezvoltă programe de mobilitatea urbana și promovează motociclismul. De asemenea, concepe sisteme prin care produse de tipul asigurărilor sau al soluțiilor de finanțare dedicate motociclismului să fie cât mai aproape de nevoile motocicliștilor. În dezvoltarea tuturor acestor componente, folosirea digitalizării și a instrumentelor online este esențială. Razvan se ocupa si de activitatea de verificare a istoricului mașinilor rulate prin intermediul platformei autoDNA.ro. O aplicație funcțională în 10 țări europene, cu o activitate de peste 11 ani. Începută în Polonia, activitatea s-a dezvoltat prin achiziția de baze de date locale și prin identificarea de noi parteneri locali. În prezent autoDNA este cunoscut în rândul celor care vor o mașină second hand, asigurându-se însă ca este în conformitate cu datele prezentate de vânzător. autoDNA a fost dezvoltat în România exclusiv prin promovare online și prin utilizarea de instrumente digitale.

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

Proiectul CertIDD – un nou proiect educational pentru piaţa de asigurări

Institutul de Studii Financiare anunță finalizarea celui de-al patrulea proiect educațional pentru piața de asigură...see all

Revista de Studii Financiare

PLATFORMĂ EXAMINĂRI

Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul ...see all

Master de tehnici actuariale

The Insurance Distributor Manual has been published

The Institute of Financial Studies and specialists in the insurance market have developed and published the Insurance Di...see all

ISF - Accredited Training Partner of CISI

Actiune plantare - editia a doua

ISF organizeaza vineri 29 martie 2019  a doua editie a actiunii de ecologizare a padurilor, urmand astfel sa plante...see all

Ectranz

COMUNICAT DE PRESA - CONFERINȚA EUROPEANĂ A SERVICIILOR FINANCIARE

Bucureşti 25 martie  2019   Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar ...see all

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și