25 Martie 2019
Institutul de Studii Financiare și specialiști din piața asigurărilor, au elaborat Manualul Distribuitorului de Asigurări, răspunzând astfel unor cerințe legislative dar și preocupărilor celor care activează în piața de profil și care au preocupări constante în materia pregătirii profesionale.
Manualul abordează teme de actualitate, în contextul aplicării prevederilor Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului privind distribuția de asigurări, plasând consumatorul în centrul activității de distribuție.
Astfel, alături de principiile activității de asigurare și/sau reasigurare, principiile juridice ale activității de distribuție, prezentarea și tratarea principalelor clase de asigurări, sunt abordate teme de etică profesională în domeniul distribuției și de managementul serviciilor post vânzare, toate subscriindu-se aceluiași obiectiv: furnizarea de informații clare, corecte și pe înțelesul clientului care urmează să achiziționeze produsul de asigurare corespunzător cerințelor și necesităților sale.
Extras al Manualului Distribuitorului de Asigurări puteți consulta aici.

Planificarea examenelor de certificare pentru distribuitori
Noua platformă pentru examinări online
Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >
ANUNȚ PRIVIND ÎNSCRIEREA LA EXAMENE ORGANIZATE LA SALĂ Vă informăm că, pentru a asigura posibilitat...vezi tot
În vederea simplificării procesului de validare și alocare a creditelor anuale de pregătire profesională conti...vezi tot
ANUNT IMPORTANT Institutul de Studii Financiare va informeaza ca examenele online pentru pregatirea continua a ...vezi tot
Institutul de Studii Financiare a devenit membru afiliat al OECD/INFE (Rețeaua Internațională pentru EducaÈ...vezi tot
Cea de-a doua editie a Conferintei nationale organizate de Biroul Asigura...vezi tot