22 Martie 2016
Autoritatea de Supraveghere Finaciară și Institutul de Studii Financiare au organizat sâmbătă, 19.03.2016, ediția a doua a evenimentului Fii deștept!, dedicat educației financiare pentru copiii profesioniștilor din piețele reglementate.
Evenimentul a făcut parte din agenda ASF de educație financiară în învățământul preuniversitar și din agenda ISF de educație financiară continuă, marcând totodată încheierea seriei de evenimente dedicate Money Global Week organizate în România pentru piața financiară nebancară.
Ca și la prima ediție, copiii au învățat, prin metode adecvate vârstei lor, într-un cadru lejer și prietenos, despre planificare financiară, responsabilitate, risc, nevoi, asigurarea riscului, ce înseamnă o asigurare și ce înseamnă investiția în viitor.
Remarcabil a fost faptul că, puși în fața unor simulări, copiii și-au imaginat metode de câștigare a bănuților de buzunar și de cheltuire a acestora, pentru dorințele și nevoile lor. Au învățat să facă un echilibru între venituri și cheltuieli și să privească planificarea financiară în timp ca pe ceva util. Economisirea, investirea și acoperirea riscului sunt noțiuni care vor intra în vocabularul lor de acum mai departe.
Deja cu această nouă ediție parinții au început să știe ce se petrece în cadrul acestui eveniment și să răspundă foarte repede în ceea ce privește acordul lor pentru participarea copiilor.
Stimularea creativității copiilor în ceea ce privește abordarea și rezolvarea unor probleme practice va conduce la efecte benefice în viața lor viitoare.
Educația financiară este un concept necesar dezvoltării generațiilor actuale și viitoare, iar ASF și ISF s-au angajat în acest proiect pe termen lung.
Planificarea examenelor de certificare pentru distribuitori
Noua platformă pentru examinări online
Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >
ANUNȚ PRIVIND ÎNSCRIEREA LA EXAMENE ORGANIZATE LA SALĂ Vă informăm că, pentru a asigura posibilitat...vezi tot
În vederea simplificării procesului de validare și alocare a creditelor anuale de pregătire profesională conti...vezi tot
ANUNT IMPORTANT Institutul de Studii Financiare va informeaza ca examenele online pentru pregatirea continua a ...vezi tot
Institutul de Studii Financiare a devenit membru afiliat al OECD/INFE (Rețeaua Internațională pentru EducaÈ...vezi tot
Cea de-a doua editie a Conferintei nationale organizate de Biroul Asigura...vezi tot