A avut loc SEMINARUL GRATUIT pentru persoanele ce au susținut examenul de pregătire profesională continuă

8 Martie 2016

Institutul de Studii Financiare a organizat evenimentul educaţional ”Comunicarea centrată pe client”, un seminar de 3 ore care își propune să sublinieze importanța modului în care alegem să comunicăm cu clienții, oferind suport persoanelor din vânzări pentru a avea un mesaj centrat pe client, în vederea creșterii eficienței comunicării verbale și scrise.

Evenimentul gratuit oferit de ISF se adresează doar persoanelor care şi-au susținut examenul de pregătire profesională continuă la ISF în anul 2015.

Evenimentul a avut loc in București, la UZINEXPORT ROMÂNIA, in 3 Martie 2016. În cadrul seminarului, la care au participat 30 de profesioniști de la diferite companii bancare și de asigurări,  au fost discutate aspecte privind identificarea tiparelor de comunicare ale clienților și adaptarea comunicării verbale și scrise a vânzătorului la aceste tipare, gestionarea rolurilor jucate de către membrii unui comitet de decizie în cadrul unei întâlniri de vânzare, interacțiuni “speciale” cu clienții, toate acestea fiind exemplificate interactiv și prin discuții de grup, video-training și studii de caz.

Speaker-ul acestei tematici este Rares Medrega, absolvent al Facultății de Științe Economice, Specializare Finanțe - Asigurări și master în Managementul Resurselor Umane. Are experiență în vânzări, asigurări, management, training și consultanță de afaceri. Este lector acreditat ASF, speaker, coach, acreditat în managementul proiectelor și deține certificare LIFO® (metodă de analiză comportamentală). În ultimii 13 ani Rareș a oferit consultanță și training pentru 30 de companii din diferite domenii - asigurări, bancar, pensii private, IT, instituții guvernamentale, auto, medical. 

Persoanele care nu au reușit să participe și doresc o eventuală re-programare, pot solicita aceasta prin e-mail, la adresa alina.tudorache@isfin.ro, specificând intenția de a participa la ”SEMINARUL GRATUIT pentru persoanele ce au susținut examenul de pregătire profesională continuă”. Menționăm că rezervarea și programarea locurilor se va face în ordinea înscrierilor, deci nu ezitați să ne contactați.

 

 

Noua platformă pentru examinări online


Vă rugăm să accesați Platforma on-line aici și să urmați pașii menționați în Ghidul candidatului sau Ghidul angajatorului/furnizorului

Programe de pregatire profesională continuă pentru specialiști constatare daune


Specialiștii constatare daune își desfășoară activitatea profesională în domeniul asigurărilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu respectarea cerințelor privind pregătirea profesională....Click aici pentru detalii >

ANUNȚ PRIVIND ÎNSCRIEREA LA EXAMENE ORGANIZATE LA SALĂ

ANUNȚ PRIVIND ÎNSCRIEREA LA EXAMENE ORGANIZATE LA SALĂ   Vă informăm că, pentru a asigura posibilitat...vezi tot

Revista de Studii Financiare

IMPORTANT-CREDITE ANUALE DISTRIBUITORI DE ASIGURĂRI ȘI/SAU REASIGURĂRI

În vederea simplificării procesului de validare și alocare a creditelor anuale de pregătire profesională conti...vezi tot

Tact

Examinare online - Extinderea perioadei

ANUNT IMPORTANT   Institutul de Studii Financiare va informeaza ca examenele online pentru pregatirea continua a ...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

Institutul de Studii Financiare a devenit membru afiliat al OECD/INFE

  Institutul de Studii Financiare a devenit membru afiliat al OECD/INFE (Rețeaua Internațională pentru Educa...vezi tot

Ectranz

Principalele declarații la conferința "Asigurările auto și siguranța în trafic în era digitală"

     Cea de-a doua editie a  Conferintei nationale  organizate de   Biroul Asigura...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și